ONU, adică Organizația Națiunilor Unite, este o organizație formată din state suverane, nu un guvern mondial. Are 193 de state membre, sediul principal la New York și funcționează prin șase organe prevăzute de Carta ONU, semnată în 1945. Cele mai cunoscute sunt Adunarea Generală, Consiliul de Securitate și Secretariatul, iar fiecare are atribuții diferite și precis delimitate.
Dacă ai citit vreodată că „ONU a decis” ceva, merită să te întrebi imediat care organ a decis și cu ce forță juridică. Răspunsul schimbă complet sensul unei știri internaționale.
Ce este, de fapt, ONU și ce nu este
Organizația a apărut după al Doilea Război Mondial, cu scopul declarat de a menține pacea și securitatea internațională, de a dezvolta relații prietenești între state și de a încuraja cooperarea economică, socială și umanitară. A moștenit ideea de la Liga Națiunilor, creată după primul război mondial, care nu a reușit să prevină un nou conflict.
ONU nu are o armată proprie, nu poate legifera pentru cetățenii unei țări și nu poate înlocui guvernele. Statele rămân suverane, iar organizația are doar puterile pe care i le-au dat ele prin Cartă. Mulți oameni își imaginează un fel de „guvern al lumii”; realitatea seamănă mai degrabă cu o sală mare de negocieri permanente, cu reguli de procedură stricte și cu foarte mulți translatori.
Cum funcționează Adunarea Generală?
În Adunarea Generală fiecare stat membru are un singur vot, indiferent de mărime: Malta cântărește la vot exact cât India. Se reunește în sesiuni anuale, iar deciziile obișnuite se iau cu majoritate simplă, în timp ce chestiunile importante, cum sunt admiterea unui membru nou sau bugetul, cer majoritate de două treimi.
Rezoluțiile Adunării sunt, în esență, recomandări. Ele nu obligă juridic un stat, dar contează politic: arată cum se așază opinia majorității țărilor și pot deschide drumul unor tratate sau al unor misiuni. Când vezi că „ONU a votat cu o largă majoritate”, înseamnă de regulă că a votat Adunarea Generală, iar votul are greutate morală, nu putere de constrângere.
Ce poate decide Consiliul de Securitate?
Consiliul de Securitate are 15 membri: cinci permanenți (China, Franța, Rusia, Regatul Unit și Statele Unite) și zece nepermanenți, aleși de Adunarea Generală pentru mandate de câte doi ani. Cei cinci permanenți au drept de veto: dacă unul singur votează împotrivă, o rezoluție de fond nu trece, chiar dacă toți ceilalți sunt de acord.
Aici se află singura putere obligatorie a organizației. Hotărârile adoptate în baza Capitolului VII din Carta ONU, cum sunt sancțiunile economice sau autorizarea folosirii forței, leagă toate statele membre. Un proiect de rezoluție are nevoie de nouă voturi favorabile din cincisprezece și de absența vetoului. De aceea Consiliul rămâne adesea blocat când interesele marilor puteri se ciocnesc, iar acest blocaj este una dintre cele mai frecvente critici aduse sistemului.
Misiunile de menținere a păcii, cunoscute după căștile albastre ale soldaților, sunt create tot de Consiliu. Trupele aparțin statelor care le pun la dispoziție, iar prezența lor pe teritoriul unei țări presupune, de regulă, acordul acesteia.
Ce rol au Secretariatul și Secretarul General?
Secretariatul este administrația permanentă a organizației: funcționari internaționali care pregătesc documente, traduc, coordonează operațiuni și gestionează programele. Este condus de Secretarul General, numit de Adunarea Generală la recomandarea Consiliului de Securitate, pentru mandate de câte cinci ani, care se pot reînnoi.
Secretarul General nu comandă armate și nu dă ordine statelor. Puterea lui ține de mediere, de dreptul de a atrage atenția Consiliului asupra unei crize și de autoritatea morală a funcției. Un secretar general bun este, în practică, un negociator discret care lucrează mai mult în culise decât la microfon.
Curtea Internațională de Justiție: cine apare în fața ei?
Curtea Internațională de Justiție, cu sediul la Haga, este organul judiciar principal al ONU. Are 15 judecători și soluționează litigii între state, dar numai dacă statele respective au acceptat competența ei, printr-un tratat, printr-o declarație sau printr-un acord încheiat pentru cazul concret. Persoanele fizice nu pot da în judecată un stat acolo.
Curtea se confundă des cu Curtea Penală Internațională, tot de la Haga, care este însă o instituție separată, creată printr-un tratat propriu, și care judecă persoane acuzate de crime grave, nu state. Diferența dintre instanța care judecă state și cea care judecă indivizi lipsește aproape mereu din titlurile scrise în grabă.
Agenții și programe: de ce nu sunt toate ONU în același fel
În jurul organizației principale există un sistem larg. Unele entități sunt programe sau fonduri ale ONU, create de Adunarea Generală. Altele sunt agenții specializate, organizații autonome, cu propriile state membre și propriul buget, legate de ONU printr-un acord. Distincția pare tehnică, dar ajută la citirea corectă a unei informații.
| Entitate | Domeniu | Statut |
|---|---|---|
| UNICEF | protecția copilului | fond al ONU |
| OMS | sănătate | agenție specializată |
| UNESCO | educație, știință, cultură | agenție specializată |
| FAO | agricultură și alimentație | agenție specializată |
| OACI | aviație civilă | agenție specializată |
UNESCO, de exemplu, este cunoscută publicului mai ales prin lista patrimoniului mondial, unde figurează locuri precum Machu Picchu, pe care le poți pune în plan citind despre bilete și trasee alternative la Machu Picchu. Un sit de acest fel nu este ales de ONU în ansamblu, ci de comitetul unei agenții specializate, pe baza unei convenții la care statele au aderat.
Cum citești o știre despre ONU
Trei întrebări simple te feresc de interpretări greșite:
- Care organ a luat decizia: Adunarea Generală, Consiliul de Securitate, o agenție sau secretarul general?
- Este o recomandare sau o hotărâre obligatorie?
- Cine a votat pentru, cine împotrivă și cine s-a abținut?
Același titlu poate descrie lucruri foarte diferite. O declarație a unui înalt oficial ONU exprimă o poziție; o rezoluție a Consiliului produce efecte juridice. Iar faptul că un stat nu respectă o recomandare nu înseamnă că „ONU a eșuat”, ci că recomandarea nu avea forță obligatorie. Tot așa, regulile prin care un stat primește sau refuză călători rămân decizia lui suverană, nu a ONU, iar felul în care se pot modifica este explicat în materialul despre regulile de intrare care se schimbă între rezervare și zbor.
Întrebări frecvente
Poate ONU să oblige o țară să facă ceva?
Doar Consiliul de Securitate poate adopta hotărâri obligatorii pentru toate statele membre, și numai dacă niciun membru permanent nu își folosește dreptul de veto. Restul deciziilor, inclusiv rezoluțiile Adunării Generale, sunt recomandări.
Câte state sunt membre ONU?
Sunt 193 de state membre. Mai există două state observatoare, Sfântul Scaun și Palestina, care participă la lucrări, dar nu au drept de vot în Adunarea Generală.
Unde se află sediile organizației?
Sediul principal este la New York. Există și birouri importante la Geneva, Viena și Nairobi, iar Curtea Internațională de Justiție funcționează la Haga.
