Având în vedere că măsura de acordare a voucherelor de vacanță în valoare de 1.450 lei, reglementată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările și completările ulterioare, s-a dovedit a fi o măsură cu efecte benefice asupra industriei turismului din România, încurajând un număr de circa un milion de salariați români din cadrul instituțiilor publice să își petreacă concediile în țară și, totodată, a atenuat o parte din efectele negative ale pandemiei de COVID-19 asupra sectorului turistic, cetățenii români posesori de vouchere de vacanță achiziționând pachete turistice în țară în perioadele în care structurile de primire turistice nu au avut activitatea suspendată,
luând în considerare faptul că potrivit art. 36 alin. (2) din Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările și completările ulterioare, la data de 1 ianuarie 2022 se abrogă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările și completările ulterioare,
având în vedere că măsura menținerii acordării voucherelor de vacanță, în cuantum de 1.450 lei, până la data de 31 decembrie 2026 va sprijini industria ospitalității, puternic afectată de efectele pandemiei de COVID-19, în sensul recuperării pierderilor suferite ca urmare a suspendării sau a restrângerii activității structurilor de primire turistice cu funcțiuni de cazare și/sau alimentație publică sau a restrângerii circulației persoanelor în anumite zone,
în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Articolul I
Alineatul (2) al articolului 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 24 februarie 2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Instituțiile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, acordă, anual, în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2026, vouchere de vacanță în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat.
Articolul II
Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 13 iulie 2018, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
- La articolul 34, litera a) va avea următorul cuprins:
- a) art. 24-27, care intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2027;
- Articolul 34^1 va avea următorul cuprins:
Articolul 34^1
Până la data de 1 ianuarie 2027 prevederile prezentei legi nu se aplică voucherelor de vacanță.
- La articolul 36, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
(2) La data de 1 ianuarie 2027 se abrogă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 24 februarie 2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul III
Termenul prevăzut la art. 4 și art. 5 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.045/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 9 ianuarie 2019, se prorogă până la data de 1 ianuarie 2027.
Articolul IV
(1) Voucherele de vacanță aferente anilor 2022 – 2026 se emit doar pe suport electronic.
(2) Prin derogare de la prevederile alin. (4) al art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările și completările ulterioare, perioada de valabilitate a voucherelor de vacanță, emise în perioada ianuarie 2020 – decembrie 2020, indiferent de suport, se prelungește până la data de 31 decembrie 2022.
(3) Prin derogare de la prevederile art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările și completările ulterioare, în perioada 2022-2026, pentru personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională se decontează serviciile turistice prestate de orice structură de primire turistică clasificată aflată pe teritoriul României, în limita a 1.450 de lei pentru un salariat.
(4) În cazul personalului prevăzut la alin. (3), decontarea sumelor reprezentând servicii turistice cuvenită în anul 2020 se poate efectua şi pentru serviciile prestate în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2022 de orice structură de primire turistică aflată pe teritoriul României, în limita valorică a diferenţei dintre limita valorică prevăzută pentru anul 2020 şi cuantumul decontat efectiv personalului pentru serviciile prestate acestuia în perioada 1 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2021.
(5) Cuantumul sumelor decontate potrivit alin. (3) sau (4) nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul V
Prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PRIM-MINISTRU
Nicolae-Ionel CIUCĂ