In weekendul trecut am mers in echipa completa, eu si Oana, o zi prin Dobrogea, la cetatile Libida si Enisala. La Enisala mai fusesem si anul trecut, dar despre Libida citisem numai pe Xplorio si pe blogul lui Bobby Voicu, in legatura directa cu Proiect4.

Ideea de a merge o zi la cetate i-a apartinut lui Bobby, care a lansat o invitatie deschisa pe blog. Astfel ca am plecat trei masini, impreuna cu Roxana si Alex Farca de la Lumea Mare, Anca Bundaru, Claudia Sofron si Elise Vasilescu.

Am ajuns la Cetatea Libida din satul Slava Rusa la pranz, in lumina unui soare orbitor. La prima vedere cetatea nu te impresioneaza prea tare, vezi un zid de cetate si crezi ca asta e tot. Perspectiva ti se schimba complet cand afli ca de fapt cetatea se intinde pe 24 hectare, marea parte a ei fiind ingropata. Chiar si o parte din sat, aproape jumatate, sta direct pe vestigiile cetatii. In zare se vad o serie de dealuri, 14 la numar, care au fost candva turnurile cetatii. Acum o parte din cetate e sub sat, alta parte sub culturile agricole, si din loc in loc treci si pe langa un sit arheologic, vezi ziduri vechi construite din materiale felurite, vezi strazi de acum mii de ani, calci practic peste un oras ingropat. E impresionant sa vezi atata istorie scoasa la lumina. Zidurile cetatii au mai multe straturi, si fiecare strat spune povestea unei epoci. La fiecare pas poti sa dai peste un fragment de amfora, un os, sau un obiect din silex din vremuri uitate.

Noi am avut norocul de a ne afla acolo chiar in acel weekend in care avea loc evenimentul “Zilele Cetatii Libida”, si am avut astfel privilegiul de a-i asculta pe arheologii care se ocupa de sit, un grup de oameni foarte pasionati, care au reusit in timp sa responsabilizeze cat de cat locuitorii satului in legatura cu vestigiile istorice.

Am plecat de la Libida cu promisiunea ca ne vom intoarce, si o vom face chiar zilele acestea, fiindca vom revedea cetatea in drumul nostru #prinRomania si prin Dobrogea.

Enisala ne-a intampinat la fel de mandra ca si anul trecut, si la fel de singuratica, in mijlocul campiei si aproape de lacul Razim, atat de intins incat poti sa crezi ca de fapt esti la Marea Neagra. Fata de anul trecut, drumul spre cetate a fost asfaltat, astfel ca acum e mult mai usor de ajuns. E fascinant peisajul, amestecul de forme de relief si calmul zonei, plus sentimentul straniu pe care il ai cand te uiti in zare de pe zidurile cetatii: campie, dealuri, lanuri, si lacul ca o mare. Fara sa vrei esti transportat in trecut, gandindu-te la oamenii care au populat-o si la viata lor zilnica in cetate. Noi am stat pana aproape de apusul soarelui, iar lumina de inceput de toamna adauga si mai mult mister cetatii, despre care nu se stie inca cu certitudine cine a construit-o si de ce. Exista doar ipoteze potrivit carora cetatea a fost construita de negustorii genovezi, detinatori ai monopolului de navigatie pe Marea Neagra, prin sec. XIV.

Weekendul acesta vom revedea cetatile in cadrul proiectului sustinut de Petrom – Redescopera Romania, si speram sa aflam si mai multe detalii despre Cetatile Libida si Enisala.