Calatorie in America de Sud-episodul 6 ChileBlogul de vacante | Blogul de vacante

Calatorie in America de Sud-episodul 6 Chile

CHILE

A doua zi dimineața am plecat cu autobuzul spre Chile, mai exact spre Puerto Natales. S-au încețoșat un pic amintirile, dar știu ca drumul de câteva sute de km prin pustietate (iar si iar) poate fi clar delimitat intre Argentina si Chile. Fără linii de granița vizibile. In prima parte a fost sec si arid, dar de la un anumit punct, destul de brusc au apărut niște flori galbene, care semănau cu mușețelul nostru. Deja respiram aerul chilian. Astfel, pentru mine intrarea in Chile avea aroma de mușețel gigantic.

La punctul de trecere al frontierei am avut parte de o alta delimitare clara: argentinienii se confundau prea ușor cu europenii îmbrăcați modest si clasic, in timp ce localnicii chilieni arătau ca din telenovele, tatuați, femeile purtau musai haine sclipitoare, tocuri înalte, cercei imenși. Mă bucuram ca simt un pic de alta parte a lumii.

Cat am stat la coada pentru viza am vorbit cu un francez care studia cutremurele si care era incantat de chilieni si de Tores del Paines. Cat de neobișnuit, cum sa mergi pe alte continente sa studiezi cutremurele? Cum de l-a lăsat mamica lui să-și aleagă meseria asta, sa plece în America?

Pe lângă viza am primit si o foita a cărei utilitate nu am aflat-o, dar care trebuie musai sa stea tot timpul in pașaport. Pentru un om care își pierduse pașaportul cu câteva zile în urma aceasta bucata de hârtie a devenit urgent un factor de mare, mare stres. Unde e foita? Ce am făcut cu foita vieții? Nici nu știam exact ce se întâmpla daca as fi pierdut-o.

Ajunși in Puerto Natales am avut senzația ca locul nu reprezintă o mare schimbare in peisaj. Mulți europeni, mulți oameni de munte. După o scurta plimbare locul mi se părea ca seamănă cu Alaska așa cum o văzusem eu in filme: case joase, colorate, făcute dintr-un fel de tabla, multe magazine cu echipament de munte, cafenele înghesuite, străzi perpendiculare. Contrast mare intre localnicii de pe strada si preturile din magazine. Săraci vs preturi de capitale europene.

Am stat mult într-unul din cele doua supermarketuri, ne luam provizii pentru Tores, începea marea aventura si trebuia sa fim pregătiți.05_PuertoNatales_1

 

Aveam senzația de noutate, începea aventura, eram entuziasmata. Mi-am cumparat un buff de aici si deja mi se părea ca arat mult mai profi, ca încep sa fiu de-a lor, de-a montaniarzilor.

Seara am ajuns in camera devreme, pe la 6, si a fost prima data când aveam timp sa mă uit la pozele făcute pana acum. Abia atunci am realizat cat de frumos a fost, cat de noua este lumea noua.

A doua zi dimineața echipați pana in dinți, bucuroși, iar eu si foarte odihnita plecam cu rucsacul in spate pentru 4 zile fără telefoane, internet, dar cu multa natura si frumusețe. Într-un fel am ales aceasta excursie pentru aceste zile de trecking.

La autogara toți oamenii erau extrem de frumoși, respirau dorința de libertate si aventura si păreau si foarte pregătiți pentru asta. Oamenii din autogara Puerto Natales mi se păreau atât de autentici, de proaspeți si frumoși încât în acel moment se apropiau de idealul meu. Aveam in minte doua imagini, corporatiștii rigizi și duri si treckarii de aici. Îmi doream atât de mult sa mă primească si pe mine in lumea lor, sa mă înghită cu totul.

A urmat un drum de 140 km cu aceleași peisaje mărețe. Nu aveai cum sa dormi, nu puteai sa te plictisești …

Parcul National Torres del Paine se întinde pe 240 km2, si are cam tot ce iți poți dori: vârfuri de peste 3000m, ghețari, lacuri, cascade, fiorduri. Exista mai multe intrări in parc, a noastră a fost pe la Laguna Amarga. Aici am avut in fata ochilor, la interval de câteva secunde, un lac perfect albastru si unul complet verde. Sentimentul a fost de wow .. ce este cu minunea asta? “Descălecarea” efectiva in parc este șocanta pentru ca totul este ars. In anul 2011 au ars 230000 ha de pădure din vina unui turist german care se pare ca a dat foc hârtiei igienice. Copacii sunt ca într-un film de groază, tot ce a rămas sunt tulpinile albe cu negru. Vântul bătea cu 80 km/h, iar tufele galbene de la FitzRoy ne așteptau si aici.

05_TorresdelPaine_2

 

La intrarea in parc erau peste tot guanaco, un fel de lame sălbatice despre care am aflat ca sunt violente. Erau simpatice, unele stăteau grămadă, altele erau singure cocoțate pe cate un vârf de deal. Erau o comunitate și după poziție si comportament puteai identificat tipul de personalitate.

Am mers la o cascada si tac, pac, poza si repede înapoi sa nu pierdem catamaranul. Am navigat pe Lacul Phoebe verde, lăptos pe o ploaie greu de suportat. Am ajuns, tot pe ploaie, la primul refugiu, Grand Paine, care este cel mai mare refugiu de acolo.

05_TorresdelPaine_5

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>