Calatorie in America de Sud (episodul 3)Blogul de vacante | Blogul de vacante

Calatorie in America de Sud (episodul 3)

Sunt câteva locuri autentice unde poți manca. Sunt simple, pline cu oameni de-ai locului (sau cel puțin mie așa imi pareau) si au mâncare gustoasa. De cele mai multe ori au la intrare un fel de rotisor sau poate protap pe care se invarteste un miel sau un animal de talie mica. Imaginea e usor socanta, dar te obisnuiesti repede. Evident, am mâncat like a local, carne de vita asezonata cu celebrul vin argentinian. Mancarea este gatita simplu si, impreuna cu licoarea rosie, are o savoare deosebita.

Plecam agale si, desi ziua a fost foarte plina, parca as fi vrut sa vad cum este barul din coltul străzii. Din pacate nu am avut cu cine si nici curajul de a merge singura. Am lăsat-o pe alta data, in alte colturi de America si am mers împăcata la somn.

Exista in oraș un oficiu poștal unde se pot stampila pașapoartele pentru a demonstra ca ai ajuns la capătul lumii. A doua zi dimineața am mers si noi acolo si după stampilarea de rigoare am uitat sa mai bag pașaportul in geanta. In momentul in care am realizat ce lipsea am avut câteva minute de pauza totala de gândire si o mare gaura in memorie. Când am constatat ca nu este la locul lui in geanta am început sa ma gândesc unde îl folosisem ultima data … si am alergat spre casa de bilete de la croaziera. Mi se ștersese complet faptul ca acum 10 min fusesem la stampilat. Mă si vedeam rămasa acolo zeci de zile. Si mă tot gândeam de ce sa mă opresc chiar la prima localitate. Totul s-a întrerupt când m-au strigat oamenii drăguți din grupul nostru care îmi găsiseră actul acolo, pe masa. Au început glumele, unele răutăcioase si adevărate. Pe mine nu mă mai atingea nimic, avem un zâmbet care nu se mai ștergea de pe față.

In Ushuaia am văzut Muso Maritimo amenajat in fosta inchisoare Recidivist Prison, cladirea  unde ne-am oprit sa facem câteva poze.

Daca as fi avut mai mult timp nu as fi ratat Muzeul Julius Propper. Din păcate am citit mai multe despre acest român controversat la întoarcerea în țară. Născut la București într-o familie de evrei polonezi Popper pleacă la 17 ani la Paris si studiază ingineria minelor. Pana la 27 de ani lucrează in atât de multe  locuri încât mi-a trezit admirația. Povestea e lunga si intr-un final ajunge la Buenos Aires si apoi in Patagonia in căutarea aurului. In Tara de Foc găsește ce cauta, inventează un dispozitiv de separare a aurului de pietriș si organizează un fel de societate civila acolo. Bate moneda cu chipul sau, organizează jandarmeria si serviciul de posta. Pana aici totul este frumos, dar se pare ca aventurierul Propper a fost extrem de crud; conform contemporanilor a omorât foarte mulți indieni. Nu este pedepsit sau judecat pentru ca la vremea respectiva aceste acte nu erau considerate crima … am citit despre un explorator european, cult, educat, care omora femei însărcinate si primea cate o lira pentru fiecare pereche de urechi mama/făt.

Propper moare la 36 ani in condiții misterioase si pare ca destinul sau poate bastinasii ii oferă ceea ce a meritat.

Revenind la Ushuaia mea, am încheiat dimineața scriind vederi într-o cofetărie cu mobilier din lemn si dulciuri făcute acolo, in spate. Cred ca acesta a fost momentul când am simțit ca a început călătoria. Nu aveam încă sentimentul de lucruri extraordinare, inedite.

Am plecat cu sentimentul ca Charles Darwin a avut mare dreptate când spunea ca locuitorii Tarii de Foc sunt cele mai apropiate rude ale europenilor. Acest lucru urma sa se confirme si mai mult in El Calafate.

         El Calafate a început cu doua premiere: aveam in sfârșit bagaje si am avut o aterizare eșuata. La aterizare avionul a pus roata pe pământ, după care a realizat ca nu poate ateriza, a ambalat motorul pana a urcat la o înălțime acceptabila, a schimbat poziția si am aterizat. Nu m-am speriat foarte tare pentru ca am stat lângă doua stewardese din Berlin, relaxate si care știau ce si cum. Lângă mine cineva plângea, iar eu căutam cu disperare privirile oamenilor din grupul nostru.

După ce am aterizat parca am dat nas in nas cu real Patagonia: vânt puternic si o lumina alba, clara, greu de descris. Drumul de la aeroport a fost lung si am mers printr-un ținut deșertic plin de culori si texturi. Tot timpul am mers lângă Lago Argentino, cel mai mare lac cu apa dulce aflat in Patagonia argentiniana, 1400 km2 și 150 m adâncime. Nu știu daca lumina este de vina dar culoarea lacului era ireala, un albastru turcoaz lăptos.

Am ajuns la hostel aproape de apus. Am despachetat/spălat/îmbrăcat, toate in mare viteza si am plecat sa descoperim orașul. Tot timpul cat am fost acolo m-am simțit ca într-o stațiune din Europa, plina de oameni frumoși, genul montaniarzi, cu care voiam sa vorbesc si pe care mi-ar fi plăcut sa-i cunosc. Eram extrem de pregătită sa vorbesc despre Romania. Spre finalul călătoriei acest entuziasm a dispărut, iar noi, așa ca si grup, am stat mai tot timpul ca gâștele.

In prima seara am mers la Laguna Nimez cunoscuta pentru numărul mare de pasari. Am intrat ilegal pe o poarta închisă si desi nu am văzut prea multe păsări, imaginea spicelor in bătaia vântului puternic si in lumina pura “patagoneza” mi-a rămas întipărita … acolo undeva.

03_ElCalafate_3

Numele El Calafate vine de la niște fructe asemănătoare cu afinele. Le-am gustat in cele doua calatorii grozave cu plecare de aici: Ghetarul Perito Moreno si Fitz Roy (pentru acesta am dormit o noapte in minunatul El Chalten).

03_PeritoMoreno _1

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>