Calatorie in America de Sud-episodul 13Blogul de vacante | Blogul de vacante

Calatorie in America de Sud-episodul 13

Un pic dupa prânz am ajuns in satul in care urma sa dormim. Era o așezare de câteva case, majoritatea făcute pentru turiști. Am mâncat destul de repede ceva semipreparat incalzit de gazdele îmbufnate si am continuat cu piesa de rezistenta: Laguna Colorada. Acesta este un lac sărat, pe care plutesc insule albe de borax. Ni se spusese ca apa este roșie de la micro organismele care trăiesc acolo. Numai ca in viziunea mea rosul povestit de ghid este, de obicei, ceva maro-roșcat. Greșisem … laguna era roșie din toate unghiurile, de sus, de jos, de la nivelul apei.

 

086_LagColorada_1086_LagColorada_2

Ceea ce înnobilează imaginea sunt pasările flamingo din specia James. Numele provine de la Harry Berkeley James, un biolog britanic care a studiat aceasta specie. El este cel care a sponsorizat expedițiile celui care efectiv a descoperit aceasta specie, pe numele lui, Charles Rahmer in anul 1956.

Câteva amănunte fascinante despre aceste păsări ar fi faptul ca puii sunt gri si se colorează datorita beta-carotenului din dieta, abia dupa 2-3 ani de viata. Puii sunt hrăniți de ambii părinți cu un lichid proteic produs de esofag. De asemenea mi s-a părut fascinant faptul ca inca nu se știe de ce stau permanent intr-un picior (iar eu chiar pot garanta ca stau muuult asa). Poate este doar odihna activa.

Pasarile James traiesc in colonii numeroase, iar Laguna Colorada o adaposteste pe cea mai mare dintre acestea, cu peste 40.000 de exemplare.

 

086_LagColorada_3

 

086_LagColorada_4

Este iarba putina aici, dar de un verde intens, sunt păsări flamingo roz extrem de grațioase si un pic ciufulite de vânt si este apa aceasta roșie. Un alt moment de maxima încântare si in care am mulțumit ca am avut privilegiul de a ajunge aici.

Aici nu exista toalete, știu, reiau subiectul, dar in astfel de locuri ii înțelegi importanta. In consecința, singura varianta este sa te ascunzi in spatele mașinii si sa te porti ca si cand ai fi singur pe lume. Traiesti pentru cateva minute cu speranța ca nu poți fi chiar atât de ghinionist încât sa treacă un jeep in următoarele 3 min. La Laguna Colorada mi-am ales locul de toaleta pe un mal retras, unde dintr-un motiv necunoscut nu ajunseseră turiștii. Dintr-o data am descoperit un paradis cu sute, poate mii de păsări care nu păreau stingherite sau speriate de prezenta omului. Eram muta, mă simțeam de parcă făceam un reportaj pentru TeleEnciclopedia.

Din nefericire am fost întreruptă abrupt și nedrept. Se strigase plecarea mult prea repede. Plecam si nu înțelegeam de ce nu mai stăm aici încă 2h. M-as fi lungit si as fi absorbit totul.

Ne-am intors in satul inventat parca pentru turisti. Cazarea a fost într-o camera cu 10 paturi, fără dus. Toaleta este comuna si se aude si respirația omului aflat înăuntru, iar livingul este o sala de mese lunga. Masa are mușama colorata si murdara. Bolivienii sunt săraci si, poate acest aspect ii face răutăcioși. Unde mai pui ca sunt si uratei tare. In toate aceste locuri uitate de lume atitudinea lor este îngrozitor de rigida, parca aud părinții cum își învață copiii: “Turiștilor le pui masa, le strângi masa si nu interacționezi cu ei. Fără zâmbete, politețuri sau orice manifestare din categoria tras de șireturi”.

087_Sleep_1

Sunt sigura ca aceasta oaza cu 10 case in pustietatea desertului a apărut odată cu turiștii. Este un loc ciudat, plin de contraste. Am încercat sa cumpăr săpun, dar in încăperea mica si întunecata numita Shop nici vorba de așa ceva. In schimb aveau șampanie.

087_Sleep_2

După ce am ieșit din Shop un copil mic, mic m-a luat de mana sa îmi arate mașinuța lui. Copiii sunt prietenoși si nu știu daca voia sa ceara ceva sau daca era si el la fel de curios ca si noi de oamenii noi. Din păcate era atât de mucios încât mi s-a făcut frica sa nu iau vreo răceala boliviana care sa mă tină mult si bine. Acum îmi pare rău ca am reacționat așa, nu reușesc sa-mi depășesc statutul de turist. Si când te gândești ca visam sa fac voluntariat in Africa.

087_Sleep_3

 

In seara aceea m-a durut destul de rău capul. Era clar de la altitudine, dar am reușit sa mă concentrez, sa privesc in interiorul meu si sa rezolv problema. Era prima data când aplicam ceva gen reiki, nici eu nu știam ce, dar a funcționat.

Dimineața a început cu ceea ce urma sa devina clasicul ritual al cocoțatului bagajelor pe mașina.

Planul zilei era Arborele de Piatra, Vulcanul Ollague, Laguna Onda. Si ca o scurta concluzie, a doua zi in Bolivia a fost o continuare fericita a primei zile. Deși peisajul nu s-a schimbat radical voiam sa continuam așa muuult, mult timp astfel încât sa am vreme sa mă bucur de tot. Ca o senzație pe care pot sa o readuc in prezent îmi amintesc cum ne-am întins la soare ca șopârlele la punctul de mirador de lângă vulcan. Nici azi nu știu cat ar fi trebuit sa stăm așa ca sa ne fie de ajuns, dar îmi amintesc ca șoferul a zis mult prea repede “let’s go”.

Ca orice desert si Siloli are formațiunile lui ciudate, care musai semăna cu ceva in funcție de imaginația privitorului. In cazul de fata este vorba de arbori de piatra, formați prin eroziune, in care te poți cățăra si, cățărat fiind, trebuie sa faci cat mai multe poze.

088_ArboldelPiedra

După vreo 30 minute am pornit iar la drum, am mestecat frunze de coca si am admirat ore in sir culorile vii care erau contopite si filtrate de ceata făinoasa.

089_Desert_1

Am servit prânzul pe malul unei lagune. Eram noi, câțiva americani si pasările flamingo. La câteva luni după întâmplare, când ajungi sa mânanci o salata obosita pe tastatura, un prânz cu pasările flamingo pare prea frumos sa fie adevărat. Sau poate a fost dintr-o alta viața?

0891_LagOnda

In desert ne-am intalnit cu multe suflete salbatice, mult mai multe decat imi imaginam eu. Iepuri cu coada ciudata si atitudine de fiinte curajoase, o vulpe ratacita si timida, cateva vicuna care, pe cat par de dragalase, pe atat de salbatice si rele se zvoneste ca sunt. Sunt o surpriza picanta animalele in toata pustietatea cu care, de altfel, se armonizeaza perfect

 

animals_01

E

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>