Calatorie in America de Sud-episodul 1 (guest post)Blogul de vacante | Blogul de vacante

Calatorie in America de Sud-episodul 1 (guest post)

         4 Ian – ora 12:00 (ora României) deasupra Braziliei

          Am plecat cu ideea ca ce fac eu acum este o călătorie semi-inițiatica. Sunt singura la capătul lumii (la propriu) si merg in zone încărcate energetic. Sunt singura si caut răspunsuri. Mi-am propus sa scriu cat mai des pe parcursul călătoriei, sa incerc sa rețin (cu mintea si cu sufletul) cat mai mult din ce se întâmpla. Visez la momente de liniște sau revelație … visez mult.

          Cu câteva săptămâni înainte de plecare am avut o experiența ciudata cu aroma de aventura franțuzeasca. A fost o întâlnire dincolo de puterea mea de înțelegere, dar care m-a ajutat sa vad mult mai limpede cum oamenii chiar se țin in brațe, cum se sprijină. Vreau sa încep un nou capitol, sunt hotărâta. Nu știu daca băiatul a fost un semn ca acest lucru este cat se poate de posibil.

      Din categoria evenimentelor ciudate, ce merita descifrate trebuie sa amintesc cum mi s-a umflat un genunchi cu 12h înainte de plecare, aparent fără motiv. Am fost convinsa ca nu voi putea merge absolut deloc. Am plâns toata seara gândindu-mă ca eu nu pot fi niciodată complet fericita. In contextul in care îmi făceam sute de griji legate de oamenii din grup, de siguranța orașelor sau alte nimicuri acum mă întreb daca durerea nu a fost un semn ca întotdeauna exista lucruri mai rele decât cele anticipate.

      După toate aceste întâmplări pe care eu le-am interpretat ca semne mi-am propus sa trăiesc aici si acum, atât cat știu eu sa o fac. Vreau sa simt energia si frumosul locurilor, vreau sa mă las pătrunsa de lumea noua pana in măduva oaselor.

14.ian

Am început sa scriu la o cafenea in Puntas Arenas. Este îngrozitor de frig, iar eu am plecat fără șosete si nu am avut alta șansă decât sa mă refugiez într-un locșor cu căldura. Nu are rost sa spun de ce era aproape imposibil sa mă întorc in camera si sa iau haine groase.

Au trecut 10 zile si senzația generala este ca sunt la capătul lumii, un loc grandios, măreț, colorat. Am făcut multe si parca nu m-am lămurit daca ca timpul s-a dilatat sau este complet compactat. Au fost drumuri lungi, discuții cu oameni din toate colturile lumii. A fost graba multa, fuga, disperare ca pierdem autobuzul sau ca nu vedem răsăritul. M-am simțit zâmbitoare in interior, deschisa, luminoasa.

Dar sa o luam cu începutul, iar începutul este in Buenos Aires si consta in vestea ca bagajele noastre sunt la Roma. De fapt începutul este in Roma unde după o escala de multe ore urma sa înceapă primul meu zbor transatlantic. Ne-am îmbarcat la timp, totul decurgea normal, iar eu împreuna cu emoțiile ce depășeau cu mult cotele normale așteptam sa decolam. Timpul trecea, ne apropiam de ora stabilita, o depășiserăm un pic si tot nu plecam. In cele din urma aflam ca avem o defecțiune tehnica. Pe bune? Se întâmpla si in cazul zborurilor de 14h? Am văzut in asta un semn, dar eram atât de obosita încât am adormit cu sentimentul ca ceva nu este in regula. Am stat lângă o bunicuța, Alida, singura, fără copii. One more time mi-am amintit sau destinul m-a avertizat ca nu vreau sa fiu așa.

Zborul in sine a fost liniștit. Citisem de curenții de deasupra Braziliei, dar nu am simțit nimic. In aeroportul din Buenos Aires vestea legata de lipsa bagajelor a creat zarva mare. Au început glumitele, acel haz de necaz si s-au elaborat multe planuri. Ieșiți din aeroport doar cu bagajul de mana am început sa simt ce reprezintă si cum se manifesta pierderea: eram in bocanci si haina de ski la 35 grade.

Imediat după cazare a început goana după lucrurile de stricta necesitate. Am văzut bulevardele largi si arhitectura orașului cu gândul la chiloții pierduți si la cei pe care trebuie sa ii cumpăram. Dat pe repede înainte fluxul evenimentelor a fost: mâncat pe un bulevard central, alergat spre Casa Rosada, port (bere si relaxare), magazin, acasă si STOP → seara

In cifre si detalii tehnice Buenos Aires are o suprafața de 200 km pătrați si o populație de 12 mil de locuitori. A fost fondat in anul 1536 de o expediție spaniola condusa de Mendoza. Orașul a fost abandonat in 1491 după atacurile indigenilor si reconstruit in 1580.

Am fost cazați in zona centrala, la 2 pași de cel mai larg bulevard din lume, 9 Iulie cu 9 benzi pe sens (aprox. 110 m). Dintre toate obiectivele așezate de-a lungul b-dul-lui cu lungimea de peste 1 km îmi amintesc foarte clar Obeliscul construit in 1936 cu o înălțime de aprox. 67m.

Ne indepartam de hotel si bulevardele largi care se afiseaza in fata noastra îmi amintesc de Paris, au multa vegetație si sunt pline de oameni care vând tot felul de nimicuri. Am intrat in Cafe Tortoni cea mai veche cafenea din Argentina construita in 1858 după un model franțuzesc si sentimentul de Europa era din ce in ce mai pregnant.

Am continuat drumul către Plaza de Mayo, centrul politic al orașului începând cu revoluția din 1810. Nu este nimic grandios aici, in sensul in care am ajuns sa eu inteleg eu grandiosul. Nu sunt cladiri care se pierd in nori, nu sunt case ale poporului pe care sa nu le poti cuprinde cu privirea. Ochii ti se lipesc imediat de Casa Rosada, casa președintelui.

01_Bueno_Aires_1

Călătoria noastră de o zi in Buenos Aires a continuat cu docurile Portului Madero. Ne-am oprit pentru poze la El Puente de La Mujer, un pod futurist proiectat de arhitectul spaniol Santiago Calatrava si terminat in 2001. Numele a fost ales datorita formei care amintește de gratia unei femei, dar si pentru ca toate străzile din aceasta zona poarta nume de femei argentiniene celebre. Podul si portul pot fi cel mai bine admirate de la una din multele terase aflate pe mal.

01_Bueno_Aires_2

One thought on “Calatorie in America de Sud-episodul 1 (guest post)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>