Calatorie in America de Sud-ep 14Blogul de vacante | Blogul de vacante

Calatorie in America de Sud-ep 14

Seara am ajuns la hotelul de sare sau poate era doar borax, dar sa-l numim in continuare de sare. Totul era acoperit cu un strat gros de praf alb, paturile erau din sare, iar pereții … ați ghicit din sare. Era ceva absolut nou pentru toți si curgeau glumele de genul “oare cum dau oamenii cu aspiratorul aici” sau “aici totul este dezinfectat natural” (ultima nu este chiar gluma). In astfel de locuri camerele sunt de min 6 paturi, apa calda de la dus costa si, așa cu mi s-a  întâmpla mie, este posibil ca tu sa plătești si pana sa ajungi la baie constați ca un canadian nevinovat folosește deja resursa ta pretioasa de apa calda.

09_Uyumi_1

O alta întâmplare amuzanta care merita povestita este legata de cina. In “hotel” era un alt grup, cel mai probabil erau canadieni. La ora stabilita ambele grupuri primesc mâncarea si meniul nostru părea același ca cel din zilele precedente. Semipreparat, nimic bun, dar asta este. La câteva minute după servire proprietarii își dau seama ca au greșit. Fără cuvinte, nici nu știu daca vorbeau engleza, ne fac semn sa ne oprim, iau lucrurile semipreparate de pe masa noastră, iau in graba puiul de pe masa canadienilor si fac rapid schimbul. Noi zâmbeam satisfăcuți, canadienii nu înțeleg, nu sunt de acord și vorbesc grăbiți. Pentru noi este o victorie importanta, este pentru prima data in istoria recenta când romanii sunt tratați mai bine decât canadienii. Ghizii pornesc explicațiile.

Seara se încheie calm, cu o puzderie de stele în toată aceasta nemărginire. Fără sa vreau gândul îmi zbura non stop la marele si minunatul Salar de Uyumi. Pe tot parcursul excursiei am întrebat turiștii care erau in America de Sud de câteva luni ce i-a impresionat si se pare ca Salar era “the one and only”. Ulterior am subscris si eu acestei categorii.

Dimineața trezirea a fost la ora 4, am pus frontala, am urcat bagajul pe mașina si am demarat spre marea minune. Știam ca urmează 200 km prin salar, dar eu nu puteam măsura si anticipa cam ce înseamnă. Cu astfel de gânduri am ajuns la cea mai mare suprafața plata din lume, suprafața ideala pentru calibrarea altimetrelor sateliților de observare a Pământului. In cifre Salar de Uyuni are o suprafață de 10.500 km², se afla la o altitudine de 3.656 m, iar crusta de sare are câțiva metri grosime.

Am ajuns acolo înainte de răsărit si fiind semi-întuneric nu am priceput mare lucru. Am făcut câteva poze, era gri si plat totul, obiectele se oglindeau in aceasta suprafața, dar come on … nu putea fi cea mai tare chestie din America de Sud.

09_Uyumi_2

In scurt timp a răsărit soarele (șoferii bolivieni ajungeau întotdeauna la timp) si o dunga luminoasa a delimitat complexul cer – pământ. Era colorata, mica, si era primul semn ca minunea exista si începea sa capete contur. Nu îmi puteam lua privirea de la un grup de francezi care erau niște puncte pe linia colorata a orizontului si care mă făceau sa înțeleg cum sta treaba. Mi se umplea sufletul, dar tot așteptam ceva mai mult.

 

09_Uyumi_3


09_Uyumi_4
Următoarea oprire a fost pe insula Incahuasi (Casa Inca). Nu știu cum am ajuns aici, nu exista drumuri, ci doar urme de jeep pe întinderea complet alba. Ghidul ne-a povestit ca se întâmpla si accidente pentru ca peisajul este atât de monoton încât șoferii adorm la volan.

09_Uyumi_5

Pe insula cresc foarte multe specii de cactuși uriași. Am urcat destul de greu, eram totuși la peste 3500m, si ajunsa in vârf nu înțelegeam de ce minunea Americii de Sud nu se afișa in toata splendoarea: era foarte înnorat si probabil ca într-o zi însorita de acolo de sus se vedea cum cerul se lipea de pământ. Coboram agale si luam micul dejun chiar acolo, pe sare.

09_Uyumi_6

Am continuat călătoria si încet, încet a apărut si soarele. Începeam sa înțeleg, sa vad hexagoanele  formate de sare. Era o geometrie perfecta peste tot: planul era cel mai plan, jeepurile erau puncte mobile, formele geometrice aveau unghiuri egale si exacte.09_Uyumi_7

09_Uyumi_8

Plouase cu o seara înainte si oprirea la un ochi de apa ne-a întregit senzația. Este greu de descris cum se oglindește cerul in ochiurile de apa aflate pe aceasta suprafața alba, plană. Clar a fost cel mai frumos loc de fotografiat, iar pentru mine a rămas imaginea ce defineste nemărginirea.

09_Uyumi_9

Am oprit la un fost hotel de sare, actualmente cârciumă in pustietate, si ne-am pozat cu un stalp plin de steaguri care atesta ca raliul Paris Dakar a fost mutat din Africa in America de Sud. Ultima oprire trebuia sa fie la locul unde se depozitează borax-ul exploatat de aici. Am văzut din mașina niște movilite albe, dar nu am coborat din masina pentru ca începuse o ploaie torențiala. A fost perfect atat cat a fost, nu mi-a părut rău (așa cum se întâmpla in mod normal), ci am rămas cu o bucurie si gustul placut al unei minunatii greu de descris. Scriind la 2 luni după vacanta pot spune clar ca aceasta este locul care iti ia ochii si iti zapaceste mintea din America de Sud, acel ceva care te șochează si pe care nu îl vei găsi in alt colt de lume.

După ieșirea din desertul de sare ne-am oprit la un cimitir de trenuri. Probabil erau trenuri din diverse perioade cu care s-a transportat sarea de-a lungul timpului, dar pentru mine oprirea a fost doar combinație interesantă de mult fier si graffitti

09_Uyumi_10

Turul cu mașinile 4×4 s-a terminat in orașul Uyuni, un sătuc invadat de turiști de unde urma sa luam avionul spre La Paz. In acest oraș am început sa ne cunoaștem cu Bolivia cea populata, vedeam femeile cu pălării ciudate si fuste crete. Am încercat sa vad partea autentica, am mâncat in piața niște turtite de mălai, am cumpărat o căciula care era tricotata pe jumătate si care a fost terminata sub ochii mei si am băut bere de quinoua.

09_Uyumi_11

 

09_Uyumi_12

Femeile poarta pe vârful capului pălării bărbătești si codite împletite. Aici am aflat ca, inițial, aceste pălării au fost trimise din Anglia pentru muncitorii de la căile ferate. Dar au fost prea mici si atunci le-a fost găsita o alta întrebuințare.

09_Uyumi_13

Nu am sa uit prea curând cum am uitat eu cardul într-un ATM si pentru 24h am fost complet falita. In 3 săptămâni de America pierdusem pașaportul si banii. I am one of a kind !

Esential de povestit este faptul ca am stat la etajul 4 într-o clădire fără lift, iar la 3500 m orice etaj este o provocare. Îmi amintesc râzând cum făceam pauze după fiecare calup de scări. Mergeai sa ceri un uscător de par la recepție si te întorceai in 20 min complet epuizat.

Din Salar am zburat spre La Paz si trăiam iar sentimentul de întoarcere in civilizație. La Paz … mii de metri altitudine, multa culoare si genul de autenticitate pe care îl tot caut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>