Calatorie in America de Sud-Bolivia (episodul 12)Blogul de vacante | Blogul de vacante

Calatorie in America de Sud-Bolivia (episodul 12)

 

A doua zi dimineața am ieșit din Chile. Se derula vechea secvența, căutat hârtiuța care teoretic era in pașaport, stat la coada, încercat din răsputeri sa-i răspunzi vameșului in spaniola si in final… o noua tara, o noua aventura, un nou început. Granița cu Bolivia este sus, la peste 2500 m.  Mașina trage greu, noi facem tot felul de glumite pe marginea subiectului, dar suntem incantați de cei 5000 ce stau sa fie atinși. Astfel, gâfâind încet înaintam pe tărâmul lui Altiplano, cel mai întins platou alpin pe de Terra cu o altitudine medie de 3300 m. La începuturile lumii toata acesta regiune a fost ocupata de apele unui lac aproape mitic, Ballivian, din care au rămas Titicaca si Poopo.

Ne oprim in parcarea care este la punctul de trecere, plătim 60 dolari si gata, avem viza pe pașaport. Unicul mod in care poți calatori in aceasta parte a Boliviei sunt mașinile 4×4. Nu exista drumuri si ajungi sa te întrebi de unde știu oamenii drumul, cum se orientează in acest podiș/desert fără început și sfârșit.

08_5000m_108_5000m_2

Așteptând mașinile, mă enervez pentru ca am fost distribuita într-o anumita mașina fără sa mi se ceara părerea, dar era atât de frumos încât depășesc extrem de repede momentul. Cat mi-as dori sa pot trece si acum și aici (acasă) atât repede peste anumite momente delicate.

De aici a început nebunia, mai exact cele mai spectaculoase zile ale excursiei. In cele scrise mai jos nu am sa țin cont de ordinea cronologica. Am văzut lagune…de culoare alba, verde, roșie, am văzut păsări flamingo, am văzut căprițele de Altiplano, vicunia, iepuri si vulpi in libertate, munți in 7 culori, vulcani si Salar de Uyumi.

Lagunele sunt greu de descris. Căldura, culoarea apei, altitudinea se contopesc, fuzionează lent ca ingredientele unei prăjituri, iar la final se obține o combinație care te zăpăcește complet. Nu credeai ca exista ceva atât frumos, nu-i așa?

Am început cu Laguna Blanca aflata la câteva zeci de minute după granița. Era ca un vis, apa cristalina in care se oglindesc perfect cerul si munții, câteva puncte roz in depărtare despre care ni se spune ca sunt păsări flamingo si câteva căprițe timide. Parca suntem aruncați într-o carte poștala.

081_LagBlanca_1081_LagBlanca_2

In mijlocul contemplației se aude vocea șoferului care se grăbește. Nu înțeleg … de ce graba aici? Oamenii merg cuminți la mașina, eu tot nu mă dezlipesc si … mașina pornește, se agita o mana pe fereastra si eu sunt obligata sa alerg după mașina. Fuga se petrecea la 5000 m si simți cum se taie gazul, la propriu.

După ce m-au recuperat, am aflat ca toata graba este legata de Laguna Verde, unde apa conține arsenic si alte minerale, iar momentul in care lumina colorează apa in verde smarald este bine știut de șoferii noștri. Astfel, prindem spectacolul, iar apa se face din ce in ce mai verde, treptat de parca totul este calculat cu rigurozitate. Minune! Fundalul imaginii este asigurat de Vulcanul Licancabur de aproape 6000 m.

082_LagVerde

După, ne-am oprit la Gheizerele Sol de Manana, un loc situat la 4800 m. Este o pajiște geotermala de 10 km2, unde sulful iese din pământ datorita activităților vulcanice din zona. Pământul bolborosește si exista si aici nămolul gri, umed si mișcător care te duce repede cu gândul la Vulcanii Noroioși. E soare mult aici, e presiunea celor 5000 m si totul se petrece pe rapid înainte.

085_SoldeManana _1085_SoldeManana _2

Aici nu am savurat momentul, ne-am grăbit spre un loc unde se face baie. Dar nici in apa nu este bine a sta prea mult pentru ca nu da prea bine in combinația cu altitudinea.

Locul de îmbăiat se numește Laguna Polques si de aici imi amintesc … toaletele care erau gauri in pământ si dupa ce le foloseau, oamenii turnau cenușa. A fost singurul loc in care am văzut acest sistem.

Deși am mestecat coca tot drumul, presiunea datorata atitudinii se simțea destul de bine. Durerea de cap era persistenta si constanta. Frunzele suculente amorțeau gingia, dar parca nu mai făceau fata.

Băteam Desertul Gandi si mergeam fix to nowhere. Eram in mijlocul unei pustietăți înspăimântătoare si extrem de frumoase. Acesta era unul din punctele unde drumul urca spre cer. Nici nu ar avea unde sa se termine decât printre nori.

086_Dali

Ce mi s-a părut surprinzător este ca in toata aceasta pustietate sunt atât de multe culori. Si nu doar apa este colorata, ci si munții care, fără pic de vegetație, au 7 culori. Totul se datorează minereurilor de fier & stuff, dar sunt atât de spectaculoși încât am impresia ca disting 70 de culori. Si peste tot peisajul plutește ceata de Altiplano, boarea aceea fina care estompează culorile si care unește cerul cu pământul.

086_5000m_2

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>